sâmbătă, 10 noiembrie 2012

USL Neamţ şi-a lansat candidaţii la parlamentare


Ieri, în clădirea Aleho din Piatra Neamţ a avut loc inaugurarea sediului de campanie al USL şi lansarea principalilor candidaţi la alegerile parlamentare din 9 decembrie: Eugen Ţapu-Nazare (Colegiul 1 Senat), Vlad Marcoci (Colegiul 2 Deputaţi), Cătălin Drăguşanu (Colegiul 1 Deputaţi) şi Liviu Harbuz (Colegiul 3 Deputaţi).
În cadrul evenimentului, Eugen Ţapu-Nazare şi Vlad Marcoci, alături de ceilalţi doi candidaţi şi de Răzvan Bobeanu au făcut oficiile de gazdă prezentându-şi atât strategia de campanie, cât şi rezultatele parţiale ale unei campanii civice intitulate „Eşti stresat?”.


”Nu votaţi cu inima, votaţi cu capul!”
Candidatul la Colegiul 1 Senat din partea Uniunii Social Liberale, Eugen Ţapu-Nazare are o vastă experienţă politică, dar şi administrativă în spate, atât prin funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului, cât şi prin cea de subprefect al judeţului Neamţ, pe care le-a deţinut în timp. Eugen Ţapu cunoaşte îndeaproape problemele cetăţenilor din colegiul pentru care a optat şi doreşte ca vocea sa să fie vocea lor în Parlamentul României: „Nici unul dintre noi nu mergem în Parlament pentru a avea o slujbă, ci mergem efectiv pentru că expertiza noastră, de ambele părţi ale baricadei, ne-a determinat să mergem acolo ca să-i reprezentăm pe cetăţeni. Aş face un îndemn către cetăţeni, să nu voteze cu inima, aşa cum le spun adversarii noştri, pentru că inima înseamnă iubire şi înseamnă respect, adică exact ceea ce PDL a demonstrat că nu are  pentru cetăţeni! Îndemnul meu este să voteze cu capul, să se gândească bine înainte de a pune ştampila pe un candidat sau pe altul!”.
La aproape o săptămână după lansarea campaniei civice „Eşti stresat?”, Eugen Ţapu şi colegii săi recunosc că este o campanie a USL: „Noi am început această campanie pornind de la nevoile cetăţeanului, în primul rând din Colegiul 1 Senat, dar şi din celelalte colegii ale judeţului. Am început o campanie civică prin care le-am oferit cetăţenilor posibilitatea să-şi scrie doleanţele, nevoile, am dorit ca totul să fie cât mai liber şi transparent şi de aceea nu ne-am asumat-o politic până acum. Aproape 5.000 de cetăţeni şi-au exprimat opiniile pe panourile puse la dispoziţie şi datorită succesului acţiunii, am decis să o continuăm până la finalul campaniei electorale. Am decis în echipă să facem o campanie electorală bazată pe proiecte şi pe confruntări de idei!”.
Pereţii sediului de campanie al USL au fost tapetaţi cu o parte din colile pe care cetăţenii şi-au scris doleanţele, pentru a avea mereu în vedere care sunt necesităţile lor şi pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru a-i ajuta.
”Dorim o campanie curată!”
Vlad Marcoci, candidatul USL la Colegiul 2 Deputaţi, vine cu o experienţă demnă de invidiat pentru orice om politic: fost preşedinte al Administraţiei Fondului de Mediu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi fost prefect al judeţului. Prin natura funcţiilor pe care le-a ocupat în timp a intrat mereu în contact cu oamenii, cu problemele lor şi s-a confruntat cu cele mai diverse situaţii, astfel încât este destul de rodat în problemele practice ale vieţii de zi cu zi a cetăţenilor din toate categoriile sociale, pentru a transforma în lege necesităţile lor.
Vorbind despre campania „Eşti stresat?”, Vlad Marcoci a arătat că utilitatea ei este dată chiar de numărul mare de participanţi: ”Nu există o siguranţă a zilei de mâine, nu există o speranţă de viaţă. Cu toţii ne dorim un parlament mai bun, un parlament în care oamenii să se simtă reprezentaţi cu adevărat, prin care să se facă auzită vocea omului de rând. Venim în faţa dumneavoastră cu o echipă puternică şi trebuie să vă spun că atunci când mi-am depus candidatura unul dintre primarii noştri USL mi-a spus că este mândru că USL vine cu cea mai bună echipă! Oameni care au demonstrat că pot câştiga încrederea cetăţenilor, pentru că pot să le micşoreze acest stres care le afectează viaţa de zi cu zi. Noi dorim ca această campanie electorală să fie curată şi să nu reprezinte un motiv de stres în plus pentru oameni, au ei suficiente motive. Din păcate cei din alte partide nu sunt la fel de corecţi ca noi. Unele partide încearcă să cumpere. După ce au încercat să cumpere locuri în Parlament, acum încearcă să cumpere oamenii. Ei gândesc că atunci când sunt în inferioritate pot recurge la astfel de tertipuri murdare. Acest lucru s-a întâmplat la Dumbrava Roşie”.
Principalul scop al candidaţilor USL este să obţină la nivel naţional un scor de 50% plus 1 pentru a avea suficientă putere de decizie.
Scapă de stres!
În cadrul campaniei civice „Eşti stresat?”, care va continua pe întreg parcursul campaniei electorale, a fost editată broşura „O epidemie numită STRES”. Aceasta conţine informaţii importante despre simptomele stresului, metodele de combatere a acestuia şi modul de viaţă sănătos care nu permite stresului să se manifeste, dar şi un decalog.
„Decalogul anti-stres
  1. Bucură-te de lucrurile cu adevărat importante!
  2. Nu-ţi neglija sănătatea!
  3. Fă mişcare şi fii atent ce mănânci!
  4. Nu-ţi neglija prietenii, bucură-te de ei!
  5. Trăieşte în prezent, nu te mai raporta mereu la trecut!
  6. Implică-te în lucruri care îţi fac plăcere!
  7. Dăruieşte dragoste, atenţie, energie, timp oamenilor şi cauzelor importante pentru tine!
  8. Fă-ţi prieteni agreabili, fericirea este contagioasă!
  9. Zâmbeşte şi fii binedispus tot timpul, un simplu zâmbet îţi poate schimba dispoziţia şi ziua!
  10. Nu te compara cu alţii, acceptă-te aşa cum eşti!”.

*** sursă: Ziarul Ceahlăul 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu