joi, 6 decembrie 2012

Candidaţii USL afirmă că au peste 50% în sondaje


Candidaţii USL la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie, Eugen Ţapu- Nazare, Cătălin Drăguşanu şi Vlad Marcoci, sunt optimişti în privinţa rezultatelor şi fac apel la populaţie să vină în număr cât mai mare la vot, mizând pe ideea că o prezenţă mare sporeşte şansele USL la a avea o majoritate confortabilă în cele două camere ale Parlamentului.
*”Nu mai pot păcăli electoratul”
„În acest moment lucrurile sunt din ce în ce mai clare, Uniunea Social- Liberală în municipiul Piatra Neamţ depăşeşte 50 % pe toate colegiile, dar cel mai important lucru este trendul crescător, în timp ce adversarii noştri politici de la ARD, PP-DD sunt în cădere liberă”, a declarat Eugen Ţapu-Nazare. „Am avut două runde de sondaje, una la începutul campaniei şi una care s-a terminat luni, din care rezultă foarte clar că USL este într-o permanentă creştere în timp ce PDL şi PP-DD s-au prăbuşit în sondaje. De altfel, trendul descrescător al PDL a început încă din această vară, la alegerile locale, iar lipsa de încredere în oamenii lui Băsescu a fost confirmată şi de Referendum, când 212.485 de persoane au votat pentru demiterea preşedintelui Băsescu, la secţiile de votare organizate şi la urnele volante, dintr-un total de 473.809 electori din judeţul Neamţ înscrişi pe listele permanente. Iar prezenţa la vot a fost atunci de 44,84%, cu doar 10% mai puţin decât prezenţa la alegerile locale din luna iunie, ceea ce confirmă numărul foarte mare al celor nemulţumiţi. Din cele 200.000 de voturi valabil exprimate, în proporţie covârşitoare, adică peste 87% erau pentru demiterea preşedintelui Băsescu şi numai 11,5% au fost de partea lui. Este limpede că cei de la PDL şi de la PP-DD, adică toţi oamenii lui Băsescu nu mai au credibilitate. Ei nu mai pot păcăli electoratul!”.
*”Noi mizăm pe inteligenţa electoratului!”
Candidatul USL la Colegiul 1 Senat a arătat că în Piatra Neamţ PDL şi PP-DD formează o alianţă, aceasta fiind creată în scopul de a lua din electoratul USL, însă rezultatul nu ar fi fost cel scontat. Acesta este, în opinia sa, motivul pentru care liderii PDL (ARD) nu au mai ieşit atât de des în campanie în faţa electoratului, aceştia fiind conştienţi de picajul în care se află. Potrivit măsurătorilor proprii realizate în această campanie electorală, scorurile candidaţilor USL în Colegiile 1,2 şi 3 Deputaţi şi Colegiul 1 Senat sunt de 57%, ceea ce le întăreşte convingerea unei victorii în alegerile parlamentare. Bazându-se pe aceste rezultate, candidaţii USL se aşteaptă ca în aceste ultime zile de campanie adversarii lor politici să atace virulent, „în tradiţionala campanie murdară cu care cei de la PDL ne-au obişnuit”.  „Numai că oamenii sunt mult mai înţelepţi decât cred ei. Noi mizăm pe inteligenţa electoratului din Piatra Neamţ! În opinia noastră nu-i mai ajută cu nimic pentru că oamenii nu mai pot fi manipulaţi cu astfel de practici murdare”, a conchis Eugen Ţapu.
La rândul său, candidatul la Colegiul 1 Deputaţi, Cătălin Drăguşanu şi-a exprimat încrederea în electorat şi în înţelepciunea acestuia.
Vlad Marcoci, cel care este convins că va fi următorul deputat pe Colegiul 2, a vorbit despre proiectul deputatului ARD Mihaela Stoica referitor la crearea unui centru pentru copiii abandonaţi din Piatra Neamţ şi-a arătat aprobarea pentru astfel de proiecte, însă a subliniat faptul că oamenii vor acum de la politicieni şi de la viitorii parlamentari proiecte concrete în plan economic şi social care să creeze locuri de muncă şi plus valoare. „Nu cred că ăsta este obiectivul principal al unui parlamentar să se ocupe de ajutoare, atâta timp cât el trebuie să aibă preocupări mult mai importante: oamenii să trăiască în normalitate, în respect şi în demnitate”, a declarat Vlad Marcoci. „Cei mai mulţi oameni cu care m-am întâlnit mi-au spus că nu au nevoie de pomeni, îşi doresc locuri de muncă stabile, plătite corespunzător”.

marți, 4 decembrie 2012

Despre familie, viață și politică cu Mircea Diaconu


Îndrăgitul actor Mircea Diaconu, senator şi vicepreşedinte la nivel naţional al Partidului Naţional Liberal, a venit, ieri, la Piatra Neamţ pentru a-i susţine pe candidaţii USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie, Eugen Nazare Ţapu (Colegiul 1 Senat), Cătălin Drăguşanu (Colegiul 1 Deputaţi) şi Vlad Marcoci (Colegiul 2 Deputaţi).
„Cei trei candidaţi USL aici de faţă am vizitat împreună cu Mircea Diaconu, distinsă personalitate a culturii româneşti, câteva companii din Piatra Neamţ, am fost la IMOB, la o făbricuţă de textile, ne-am întâlnit cu sute de cetăţeni”, a spus Eugen Ţapu.
*”Sunt şanse enorme pentru tineri, dar trebuie competiţie!”
„Piatra Neamţ pentru mine înseamnă foarte multe lucruri, în primul rând tinereţea”, a spus încă din prima sa intervenţie Mircea Diaconu. „Actorul este un om care aşteaptă un telefon. Şi acel telefon înseamnă o propunere profesională sau nu, pur şi simplu. Pe scena publică sunt de peste 40 de ani, când cineva m-a întrebat ceva despre societate, despre naţie şi cultură. M-am simţit dator să răspund.  Toate răspunsurile mele au izvorât din educaţia mea, din cultura mea, din experienţa mea şi din familia mea, pentru că e ceva ce ne scapă azi şi mă supără, mă disperă, mă întristează. Avem senzaţia – şi-mi pare rău că trebuie să spun eu lucrul acesta, dar nu am ce face – mai mult cei tineri, poate, că lumea începe cu noi. Lumea nu începe cu tine niciodată, pentru că în spatele tău sunt generaţii care se exprimă prin tine mai departe. Iar, la rândul tău trebuie să dai ce poţi, cât poţi celorlaţi care urmează. Nu mă refer la bunuri materiale, ci chiar la bunuri spirituale”.  Disoluţia familiei, într-o lume aflată într-o goană nebună după înavuţire, este un subiect dureros pentru omul Mircea Diaconu, mulţi dintre tinerii de astăzi nu-şi cunosc bunicii, nu-şi mai amintesc nici măcar numele lor.
„Pentru că -mi pasă, de aceea m-am trezit la patru dimineaţa, ca la cinci să mă urc în maşină şi să vin încoace şi să pun şi eu o cărămidă, ceva. Despre asta-i vorba, să pui o cărămidă la ceva! Că e vorba despre o meserie, că e vorba despre societate în general sau de naţia ta trebuie să pui o cărămidă şi aşa se adună! Despre asta-i vorba să pună cineva ceva, ce poate el mai bun pe masa comună”, şi-a dezvăluit crezul Mircea Diaconu.
* Drama Teatrului Tineretului
Ajuns la Piatra Neamţ cel care a condus ani de zile destinele Teatrului Nottara, a aflat cu stupoare cum un proiect de reabilitare a condus la distrugerea Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, pentru care Mircea Diaconu are un sentiment aparte şi pe care îl numeşte „un reper, o lumină deschisă de directorul Coman, cel care i-a „inventat” pe marii actori Valeria Seciu, Virgil Ogăşanu şi mulţi, mulţi alţii”.  Uimit de faptul că un teatru de talia celui de la Piatra Neamţ a fost „reabilitat” de o firmă care nu are nici un fel de cunoştinţe tehnice despre o astfel de clădire, despre sonorizarea şi instalaţiile de lumini necesare actului artistic, Mircea Diaconu s-a implicat imediat pentru a-i ajuta pe actorii TT-ului. L-a sunat pe ministrul Culturii, Puiu Haşotti, chiar în timpul conferinţei de presă, şi i-a cerut acestuia să găsească o modalitate legală prin care să mute cubul în care au jucat actorii Teatrului Naţional Iaşi, în perioada în care această instituţie se afla în renovare, la Piatra Neamţ.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Candidații USL au programe serioase pentru locuri de muncă


Ieri, la sediul de campanie al USL, cei trei candidaţi pe Colegiile 1 şi 2, Eugen Ţapu-Nazare, Vlad Marcoci şi Cătălin Drăguşanu au avut-o ca invitat pe Adriana Duţu, expert în accesarea şi gestionarea fondurilor europene, care a avut anterior o întâlnire cu oameni de afaceri beneficiari ai fondurilor europene în domeniul dezvoltării resurselor umane. Adriana Duţu consideră că actuala guvernare face eforturi susţinute pentru soluţionarea problemelor apărute în aplicarea acestui program: “Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este puţin diferit de celelalte programe accesate de România, iar pentru că au existat deficienţe de comunicare şi transparenţă au apărut mai multe nemulţumiri din partea celor care au accesat aceste fonduri. În ultima perioadă, verificările în cadrul programului s-au intensificat deoarece s-au constatat multe neconcordanţe. Problema de ansamblu este că banii care s-au folosit până la acest moment, de la bugetul de stat şi care au asigurat plata proiectelor POSDRU, nu au fost recuperaţi de la Uniunea Europeană”.
Şi Cătălin Drăguşanu, candidatul USL pentru colegiul 1 Camera Deputaţilor, a pus accentul pe aceeaşi problematică, arătând că, dacă în cazul altor proiecte, în care se achiziţionează utilaje sau se construiesc imobile, verificarea se face în timp util, în cazul programelor de dezvoltare a resurselor umane sau a celor de reconversie profesională nu există întotdeauna probe palpabile care să poată fi verificate şi a vorbit despre decalajul de aproape 700 de milioane de euro între banii plătiţi de stat pentru programele POSDRU şi ceea ce trebuia să primească statul de la Uniunea Europeană.
*Despre “campania murdară a ARD”
Vlad Marcoci, candidatul USL pentru Colegiul 2 Deputaţi şi Eugen Ţapu-Nazare, aspirant la Colegiul 1 Senat, au atacat în termeni duri “campania murdară” a contracandidaţilor de la ARD.
“Noi am încercat şi încercăm în continuare să facem o campanie civilizată şi bazată pe argumente, dar văd că unii dintre contracandidaţi lansează fel de fel de zvonuri, cum că ar exista blaturi cu nu ştiu cine. Sper că aceşti contracandidaţi de la ARD vor reveni la conduita normală şi vor renunţa la metodele de campanie negativă, deoarece aceste cheltuieli au fost făcute cu nişte sacrificii. Mi s-au adus acuzaţii că am fost membru PDL. Am fost şi candidat al PDL acum trei ani şi am votat cu Ştefan, aşa cum au votat 75% dintre pietreni. Asta a fost atunci. Am plecat din PDL acum 3 ani şi jumătate şi mă bucur că am făcut acest lucru şi nu am fost implicat în tăierea pensiilor şi a salariilor. Eu nu am răspuns la comenzi şi ştiţi cu toţii că nu sunt un muţunache. De asta nu discut prea mult despre contracandidaţi”, a declarat Vlad Marcoci.
Eugen Ţapu-Nazare şi-a catalogat contracandidaţii de la ARD drept “forme fără fond”, pentru că, în opinia sa, nu s-au remarcat prin proiecte proprii. “Ştiu un singur lucru, să distrugă. Până acum au distrus ţara, iar acum ne distrug nouă materialele publicitare. Au aflat că au puţin peste 12% în sondaje şi vor începe o campanie bazată pe fals şi dezinformare”.
Ambii candidaţi USL au arătat că principala preocupare a lor, odată ajunşi în Parlamentul României, va fi crearea de locuri de muncă, măsură care aduce dezvoltare economică şi plus valoare.

marți, 27 noiembrie 2012

Ponta și Antonescu susțin echipa USL Neamț


Principalii lideri ai USL au fost prezenți sâmbătă, 24 noiembrie, în județul Neamț, pentru a le reaminti nemțenilor suferințele pricinuite de guvernarea PDL, dar mai ales pentru a le vorbi despre candidații USL care vor să readucă onoarea românilor și să facă dreptate până la capăt. Câteva mii de oameni au fost prezenți la cele două mitinguri electorale organizate la Târgu Neamț și la Roman, iar liderii USL le-au cerut să meargă la vot și să aleagă un Parlament format din candidați USL, cei care pot duce la îndeplinire proiectele Guvernului Ponta. Pe scenă au urcat prim-ministrul Victor Ponta, președintele Senatului – Crin Antonescu, vicepreședintele PNL – Relu Fenechiu, secretarul general al PSD – Liviu Dragnea, președintele PSD Vrancea – Marian Oprișan, președintele Partidului Conservator -  Daniel Constantin, senatorul Ioan Chelaru – candidat la Senat pentru Colegiul 2, Liviu Brătescu candidat pentru funcția de deputat în Colegiul 4,  Dorin Ursărescu – candidat la funcția de deputat în Colegiul 6, deputatul Ioan Munteanu – candidat la funcţia de deputat în Colegiul 5, Vlad Marcoci – candidat la funcţia de deputat în Colegiul 2, Liviu Harbuz – candidat la funcţia de deputat în Colegiul 3 și Eugen Țapu Nazare – candidat în Colegiul 1 la funcţia de senator.
Victor Ponta: Să avem în Parlament oameni care trebuie să voteze pentru nemțeni
Prim-ministrul Victor Ponta le-a vorbit nemțenilor despre libertate, îndemnându-i să voteze candidații USL. „Le urez succes pentru că și Piatra Neamț trebuie să fie eliberat de mafie și cred că trebuie să vină și sfârșitul domnului Pinalti, trebuie să avem în Parlament oameni care trebuie să voteze pentru nemțeni. Vreau să susțin candidații noștri, cred că Piatra Neamț merită un parlamentar al USL ca Vlad Marcoci, care să facă treabă pentru România și pentru județul Neamț. Îl susțin pe domnul Vlad Marcoci pentru mandatul de deputat pentru Piatra Neamț, pentru județul Neamț și în echipa USL în perioada 2012-2016″, a spus Victor Ponta. În aceeași măsură, prim ministrul a vorbit despre candidatul USL pentru Colegiul 1 – Senat, Eugen Țapu Nazare ca fiind opțiunea pe care nemțenii trebuie să o aibă pentru viitorul acestui județ: “Îl susțin pe Eugen Țapu-Nazare pentru funcția de senator de Piatra Neamț. Cred că va face echipă bună în cadrul grupului USL în Parlament, și va face acele lucruri bune pe care oamenii din Piatra Neamt le așteaptă de la senatorul lor”.
Prezent la Roman, Victor Ponta a declarat că vrea să rezolve problemele României, să facă dreptate românilor: “Vă mulțumesc pentru această primire călduroasă, dar să aveți mare grijă că alții vor să vă ardă. Unii de la presa centrală spuneau că am venit aici pentru o doamnă. Eu am venit să vă spun că trebuie să rezolvăm din probleme Romanului, Moldovei și României. Am fost împreună cu Crin Antonescu, Daniel Constantin sau Liviu Dragnea la Iași, la Botoșani, Suceava, la Fălticeni și acum suntem în Neamț. Ne-am văzut cu mii de oameni. Toți ne-au spus că s-au săturat de ce a fost în ultimii patru ani, ne-au spus că au încredere în USL și în guvernul USL și mi-au mai spus un lucru – jos Băsescu! Am venit să vă întreb dacă nu vi s-au tăiat pensiile, salariile, dacă nu v-au plecat copiii în străinătate să caute de lucru? S-a dat vreun leu în plus pentru agricultură, pentru sănătate, profesorilor, polițiștilor sau pompierilor? Am încercat, în aceste șase luni de când am scăpat de guvernul PDL, să facem dreptate oamenilor, dar, pe 9 decembrie, cu sprijinul dumneavoastră, vom face dreptate până la capăt. Cei care au furat și le-au tăiat oamenilor banii trebuie să răspundă, nu să ajungă în Parlament. Vreau să vă rog să fiți alături de noi pe 9 decembrie, să fiți alături de noi după aceea, când, împreună, să facem din Moldova – cea mai săracă regiune din Europa – o regiune mai bogată, o regiune în care oamenii să poată să trăiască din munca lor, în care să-și permită să-și trimită copiii la școală și să aibă spitale unde să-și îngrijească părinții. Sunt multe lucruri pe care le putem face împreună. Pe mine mă interesează viitorul Neamțului,  al Moldovei și sunt convins că, împreună, putem face o Moldovă și o Românie mai puternice”.
Crin Antonescu: Un vot pentru USL va trimite reprezentanți adevărați în Parlament
Crin Antonescu, al doilea om în stat, le-a mulțumit nemțenilor pentru faptul că s-au prezentat la referendum și le-a cerut să-și exprime votul și la alegerile de pe 9 decembrie. “Avem în fruntea țării un om care a sfidat votul. Indiferent cât de mult ar încerca acest om și propaganda și prietenii săi să vă mintă, ziua de 9 decembrie se apropie și atunci verdictul este în mâna dumneavoastră. Veți veni din nou la vot, vă veți spune cuvântul și veți schimba România. Nu vă lăsați păcăliți de oameni care, după ani de aroganță, v-au spus că nu munciți destul sau că nu ați muncit voi, pensionarii, sau că ați trăit prea mult sau că aveți ajutoare prea mari, voi cei nevoiași. Eu nu sunt aici să vorbesc despre acești șarlatani de ambele sexe, eu sunt aici ca să vă rog pe toți cei care aveți încredere în minte, Ponta și USL să dați un vot candidaților USL. Îi susțin pe colegii mei, îi susțin pe prietenii mei Vlad Marcoci și Eugen Țapu Nazare, şi împreună cu ceilalţi candidaţi USL, sper că vor câştiga alegerile. Îi cunosc de ani buni, și cred că în Piatra Neamț un vot pentru ei, un vot pentru USL, va duce reprezentanți adevărați în Parlament pentru Piatra Neamț și pentru județul Neamț”, a spus Crin Antonescu.
Victor Ponta: Județul Neamț trebuie să fie eliberat
„Eu sper că pe 9 decembrie echipa lui Pinalti va pleca acasă. Asta depinde de oamenii din Neamț, de oamenii din Piatra Neamț, din Roman și din comunele județului. Eu cred că așa cum a fost eliberată cea mai mare parte a țării, trebuie să fie eliberat și județul Neamț și cred că de data aceasta, banii și amenințările vor fi mai puțin importante decât în vară, la alegerile locale.
Nu e nicio enclavă portocalie în Neamț, pentru că domnul Pinalti și cu domnul Leoreanu nu au nicio legatură nici cu vreun partid, ei sunt pentru ei, pentru banii lor, pentru afacerile lor, și depinde foarte mult dacă oamenii de aici vor să fie liberi, iar eu sper că da.
Nemțenii ar trebui să voteze USL pentru că e șansa lor de a intra în rândul celorlalte județe ale țării și de a scăpa de ceea ce foarte mulți ani a însemnat un județ enclavizat, în care legea, ordinea și bunul simț nu au avut câștig de cauză”
Liderii țării, alături de candidații USL din Neamț
Marian Oprișan: „Îi doresc lui Vlad Marcoci succes, e un candidat serios, oamenii pot avea încredere în el. Marele lui merit este că niciodată nu promite ceea ce nu poate face și deviza lui este <Fapte, nu vorbe>”
Cristian Adomniței: „Vlad Marcoci este un om cu o vastă experiență în administratie, Eugen Țapu este un om cu o vastă experiență în Guvern până acum. Amândoi sunt oameni politici foarte buni, care să reprezinte nemțenii la București, și după cei 4 ani de activitate ca parlamentari, să poată să raporteze oamenilor lucrurile bune pe care le vor face în acești 4 ani”.
Liviu Dragnea: „Rog cetățenii din Piatra Neamț să voteze trei parlamentari pentru România puternică: Vlad Marcoci, Eugen Țapu, Cătălin Drăgușanu sunt oameni care vor munci pentru Piatra Neamț așa cum n-au făcut-o nimeni alții” – Liviu Dragnea.

***sursă: Ziarul Ceahlăul

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

IMM-urile primesc un suflu nou


* Dumitru Nancu, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Intreprinderi Mici şi Mijloci şi Narcis Tăbăcaru, directorul regional al agenției, au stat de vorbă cu oamenii de afaceri pietreni.
Vlad Marcoci, candidatul USL pentru Colegiul 2 Deputaţi, Eugen Ţapu, candidat pentru Colegiul 1 Senat, şi Cătălin Drăguşanu, pentru Colegiul 1 Deputaţi, s-au întâlnit  cu mai mulţi oameni de afaceri din Piatra Neamţ şi împrejurimi. Discuţiile s-au axat pe domeniul dezvoltării afacerilor mici şi mijlocii, iar ca urmare, la seminar au participat şi Dumitru Nancu, subsecretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Intreprinderi Mici şi Mijloci (ANIMM), şi Narcis Tăbăcaru, directorul regional al structurii de la Iaşi. După ce subsecretarul de stat Dumitru Nancu a explicat care este situaţia privind implementarea proiectelor pentru IMM-uri  şi a menţionat că singurele fonduri care au ajuns spre acest sector sunt cele de la bugetul de stat, Vlad Marcoci a revenit asupra situaţiei în care s-a ajuns din cauza unor măsuri anterioare, luate de guvernele Boc, fără a calcula paşii pentru viitor. "Spre deosebire de competitorii noştri, care au susţinut şi susţin un program de austeritate, tăieri, reduceri, noi mergem pe încurajarea economiei, iar prima şi cea mai importantă categorie pe care dorim să o susţinem sunt IMM-urile, care au şansa de a prelua o forţă de muncă aflată acum în afara procesului, scutind astfel şi guvernul de plata unor sume importante pentru protecţia socială prin ajutorul de şomaj şi alte măsuri. Sperăm ca până în anul 2020 peste 20% din energie să fie produsă din surse regenerabile", a declarat candidatul USL pentru colegiul 1 Camera Deputaţilor. El a adăugat că IMM-urile pot primi un suflu nou prin implicarea în procesul de producţie sau în asigurarea unor servicii, iar pe viitor îşi pot lărgi baza în care să activeze. "Nu putem vorbi despre creşterea economică, fără creşterea consumului, care este strâns legată de numărul de angajaţi şi de numărul de societăţi active", a spus Vlad Marcoci.
 "IMM-urile sunt motorul unei economii sănătoase"
Eugen Ţapu, candidatul USL pentru Colegiul 1 Senat, a menţionat din start că cei doi invitaţi s-au aflat la Piatra Neamţ special pentru a afla nevoile oamenilor de afaceri din această parte a ţării şi că propunerile lor vor fi auzite şi la nivel naţional. "Întreprinderile mici şi mjlocii sunt motorul oricărei economii sănătoase. La nivel declarativ, toată lumea susţine acest sector dar, în realitate, sunt primele firme care au fost lovite din plin de guvernarea PD-L. Impozitul forfetar a fost una dintre cele mai grave lovituri, la fel şi creşterea TVA. De aceea subiectul este deosebit de important, am plecat de la realităţile din judeţul Neamţ, unde în perioada 2009 - 2012 în cei trei ani de guvernare Băsescu, au fost închise peste 14.000 de IMM-uri", a declarat în deschiderea întrunirii Eugen Ţapu-Nazare, candidat USL pe Colegiul 1 Senat.
Eugen Ţapu a vorbit şi despre reducerea fiscalităţii pe forţa de muncă, o altă măsură prinsă în Programul de guvernare al USL: "Prin reducerea cu 5% a CAS-ului la angajator vom stimula crearea de noi locuri de muncă, intrând în concordanţă cu celelalte măsuri". Vicepreşedintele ANIMM a vorbit despre programul START, care vine să încurajeze IMM-urile, întreprinderile cu până în 249 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri de până în 50 de milioane de euro. Schema de finanţare curpinde trei componente: alocaţia nerambursabilă pe care guvernul o acordă este de 100.000 de lei, un credit în condiţii avantajoase de 50.000 de lei pe 5 ani, cu o perioadă de graţie de 12 luni, a treia componentă fiind garantarea a 80% din credit de statul roman, prin Fondul Naţional de Garantare "Reducerea parafiscalităţii este iarăşi foarte importantă, avem un număr de 291 de avize şi taxe, fiecare instituţie din România cere de la IMM-uri orice fel de aviz, ne dorim să ne aliniem la UE şi să ajungem undeva la 17. Un alt principiu foarte important este acela "only one"  sau o singură dată, care funcţionează în Uniunea Europeană, în sensul că dacă o firmă se duce pentru un certificat de atestare fiscală la ANAF, instituţia este obligată să-şi ia toate datele referitoare la firmă de la celelalte instituţii", a menţionat Dumitru Nancu.

***sursă: Realitatea Media